Autor

M-am născut într-o localitate din proximitatea Brașovului, un oraș bogat în istorie și cultură, care mi-a servit drept loc de petrecere al copilăriei pline de clipe minunate alături de familie și prieteni. Pe la vârsta de paisprezece ani am decis să urmez diverse forme militare de învățământ, care m-au purtat prin cele mai provocatoare și inspiraționale încercări.

Mi-au plăcut mereu cărțile, dintr-o gamă destul de variată de domenii, și mi-am împovărat părinții cu costuri ridicate, la acea vreme, pentru achizițiile pe care mi le luau de fiecare dată. Așa că, citeam tot ce prindeam, chiar dacă îmi dădeam seama pe parcurs că nu erau chiar genul meu. Acum, am noroc de o soție cu care mă duelez pe titlurile noi din bibliotecă și care adaugă mereu pe rafturi cărți bune și autori cu povești briliante.

Pe lângă citit, sunt pasionat și de economie, web design, șah, fotbal și călătorit. Nu cred că aș putea ierarhiza aceste hobby-uri, dar pot spune că nu este zi în care să nu citesc măcar un articol, sau o recenzie, dacă nu câteva pagini de carte. Nu au existat călătorii în care să nu am cărți în bagaj și rare sunt lunile în care biblioteca noastră nu se îmbogățește.

În ceea ce privește scrisul, am cochetat din gimnaziu cu această ideea, urmând ca din timpul liceului să aștern pe foaie primele încercări de proză scurtă. De atunci scriu mereu, dar multe dintre scrieri se materializează doar în exercițiu, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Consider că, exact precum în sport, este nevoie de practică și exercițiu constant în ceea ce privește și scrierea unei cărți.

Pentru ceea ce scriu mă inspir din locuri și peisaje, întâmplări, oameni, jocuri de cuvinte, provocări fizice și cognitive, tipologii și caractere.

Am mai multe manuscrise terminate, dintre care unul, în două volume, publicat deja sub titlul „Eu împotriva mea”, la Editura Quantum Publishers, iar un altul, cu titlul „Prefață Apocalipsei”, urmează să fie publicat la Editura Ink Story.

Scrisul mă relaxează și mă face să trăiesc ceea ce îmi pot doar imagina, mă trece prin aventuri palpitante și mă poartă în locuri de vis. De aceea, voi continua să scriu, în primul rând pentru mine, iar mai apoi pentru cei cărora le place stilul meu și care vor să mi se alăture în aceste aventuri și locuri imaginare.

-10%
Nou
Prețul inițial a fost: lei30.00.Prețul curent este: lei27.00.
-12%
Nou
Prețul inițial a fost: lei42.00.Prețul curent este: lei37.00.
-13%
Nou
Prețul inițial a fost: lei46.00.Prețul curent este: lei40.00.
-10%
Nou
Prețul inițial a fost: lei30.00.Prețul curent este: lei27.00.
-10%
Nou
Prețul inițial a fost: lei40.00.Prețul curent este: lei36.00.
-9%
Nou
Prețul inițial a fost: lei32.00.Prețul curent este: lei29.00.
-11%
Nou
Prețul inițial a fost: lei36.00.Prețul curent este: lei32.00.
-13%
Nou
Prețul inițial a fost: lei46.00.Prețul curent este: lei40.00.