De

Acest volum își propune o afirmare a identității aproape patologice a poetului, o identificare a cauzelor acestei identități și o căutare a sensurilor pe care ea le implică. Într-un univers pluvial, întunecat și rece, depresiile apar în culori, demențele sunt însoțite de anotimpuri, dezamăgirile au sentimente proprii, iar despărțirile nu mai au chiar nimic. Toate însă încearcă să explice geneza acestei lumi, motivul pentru care ea există sau chiar apocalipsa ei.

Poetul își asumă inevitabila suferință a acestui univers bolnav, însă recurge și la alte personaje pentru a o putea suporta: o generică Ana suferă acte dintre cele mai brutale, iar „tu”-ul necunoscut e un partener de conversație care nu oferă niciun răspuns. Poziționarea din unele poezii a lumii interioare în raport cu cea exterioară, palpabilă, sugerează că volumul este scris dintr-o perspectivă dualistă, dacă nu chiar la limita dintre realism și metaforic.