Luna Silva și Profeția

lei32,25

Neavând parte de iubirea necesară în copilărie, Luna Silva alege să studieze psihologia pentru a-și înțelege mai bine sentimentele. Deși aceasta este viața pe care o consideră normală, lumea ei va fi dată peste cap în ziua în care bunica se va stinge din viață.

În împrejurări cu totul speciale, va ajunge să se mute din București în satul Biertan din Transilvania, unde va descoperi că femeia care a crescut-o a făcut parte dintr-un clan de vrăjitoare și nu a fost niciodată așa cum a văzut-o ea.

Fapte greu de imaginat vor ieși la iveală în drumul său spre împlinirea ultimei dorințe a bunicii și înfăptuirea Profeției, care, în urmă cu câteva decenii, i-a pus familia pe fugă.

Va pătrunde într-o lume fantastică, din care va afla că face parte ca urmare a moștenirii sângelui magic.

Un jurnal plin de mister, un sat ascuns în inima pădurii, o cameră plină cu obiecte ciudate ce par mai degrabă ustensilele unui savant nebun, oameni lupi și vrăjitoare malefice sunt doar unele dintre descoperirile ce o vor șoca și o vor maturiza în același timp.

Această călătorie va reprezenta pentru Luna un drum al autodescoperirii, al cunoașterii și înțelegerii de sine și, totodată, al explorării noii realități în care se va vedea inclusă, fără voia ei.

Oare va reuși Luna să-și împlinească destinul sau va rămâne tânăra timidă de la început?

SKU: Ink011 Category: Tags: ,